Piața de birouri a fost una dintre zonele care au prosperat chiar și în timpul crizei, motiv pentru care în prezent există o supraofertă, este de părere președintele Genesis Development, Liviu Tudor. Cu toate acestea, însă, el menționează că nu putem vorbi de o bulă imobiliară. 

„Birourile au fost atractive pentru că în timpul crizei au reprezentat unul dintre pilonii de rezistență, având în vedere că multinaționalele au susținut această zonă. Tot sectorul imobiliar a suferit în criză, mai puțin birourile cu multinaționale. Pentru zona de birouri, părerea mea este că avem deja o supraofertă și nu m-aș grăbi la dezvoltare”, a spus Liviu Tudor în cadrul unei conferințe de specialitate, organizată de wall-street.ro.

Supraoferta nu se traduce, însă, într-o bulă imobiliară, deoarece băncile au devenit foarte precaute înainte de a acorda credite dezvoltatorilor noi sau celor care nu au proiecte sustenabile, a mai explicat acesta.

„Nici vorbă să avem o bulă imobiliară în România, dar dacă ne grăbim să supradezvoltăm un anumit sector, atunci s-ar putea să nu avem succesul sperat. Supraoferta generează presiune asupra prețurilor, dar chiar și așa nu putem să vorbim în prezent de o bula”, a declarat Liviu Tudor.

Băncile au devenit mult mai atente la creditele imobiliare și nu mai finanțează proiecte fără un viitor sigur. „Acum 7 ani nu exista loc unde să nu vezi doi oameni care puneau la cale un proiect imobiliar. Băncile și-au învățat lecția în contextual nefast al crizei, iar acum nu cred că vom mai vedea proiecte aventura, ci mai degrabă proiecte sustenabile”, a spus președintele Genesis Development.

Asta nu înseamnă că pentru ideile de viitor nu mai există soluții financiare. În cazul clădirilor ridicate cu un plan bine stabilit, este la fel de simplă finanțarea, a mai adăugat Liviu Tudor.