Liviu Tudor, proprietar roman imobiliareCompania Genesis Development a continuat în acest an programul de îmbunătățire continuă a parcului de birouri Novo Park, care totalizează aproximativ 75.000 de metri pătrați de birouri și are un grad de ocupare de peste 98%, printre chiriașii săi numărându-se companii multinaționale precum: HP, UniCredit, Luxoft sau Grupul Garanti.

Genesis Development a investit 800.000 de euro în crearea de noi facilități, lucrări de infrastructură și peisagistică în cadrul proiectului Novo Park, amplasat în nordul Capitalei, în imediata vecinătate a stației de metrou Pipera. Aceste investiții fac parte din programul de îmbunătățire continuă pe care Genesis Development îl derulează atât în Novo Park, cât și în West Gate, cel de-al doilea parc de birouri pe care compania îl deține în vestul Bucureștiului.
„Negocierile și eforturile pentru prelungirea unui contract de închiriere încep încă din prima zi de la mutarea companiei într-un parc de birouri. Investim permanent în spații, instalații și infrastructură, astfel încât clădirile noastre să țină pasul cu vremurile și să nu îmbătrânească niciodată. Această filosofie de business s-a dovedit a fi una de succes, având în vedere gradul de ocupare al proprietăților Genesis Development”, a declarat Liviu Tudor, președintele Genesis Development.
Compania a investit 300.000 de euro în amenajarea unei cantine cu o suprafață de 530 mp și o capacitate de 200 de persoane, la care se adaugă o terasă în aer liber, care poate găzdui 40-50 de persoane. Cantina Pranzo, amplasată la parterul clădirii G, a fost livrată la cheie, complet mobilată și utilată, operatorului Expert Service Supply.
Cantina Pranzo completează gama de servicii deja prezente în parcul de birouri Novo Park: sală de fitness, salon de înfrumusețare, magazin 1 Minute și o altă cantină cu terasă, amplasată la parterul clădirii D.
Pe lângă amenajarea cantinei, Genesis Development a investit 500.000 de euro în lucrările de infrastructură care au fost efectuate în zona clădirii G, din strada Fabrica de Glucoză și în lucrări de peisagistică ce au presupus plantarea a peste 300 de arbuști foioși. Lucrările de infrastructură au avut ca scop amenajarea drumurilor de acces din Fabrica de Glucoză, a unei parcări supraterane cu 70 de locuri, a unei fântâni arteziene și a trotuarelor din aceeași zonă.
“Strada Fabrica de Glucoză necesită o serie de investiții, având în vedere că este un drum intens circulat. În calitate de proprietar, am alocat toate resursele necesare pentru a facilita accesul angajaților către și dinspre Novo Park și vom sprijini orice inițiativă ce are ca scop dezvoltarea acestei zone”, a adăugat Liviu Tudor.
Parcul de afaceri Novo Park este format din șapte clădiri de birouri, cu o suprafață de aproximativ 75.000 mp închiriabili și cuprinde 1.100 de locuri de parcare. Printre chiriașii Novo Park se numără: Hewlett-Packard (HP), Procter & Gamble (P&G), Mondelez România (cunoscută anterior sub denumirea de Kraft Foods), Grupul Garanti România, Ringier, Sodexo, Infineon Technologies, Yokagawa, Luxoft și UniCredit Business Integrated Solutions.
În acest an, Novo Park și West Gate, proiect dezvoltat de Genesis Development în cartierul Militari, au obținut certificarea BREEAM Very Good, devenind primele parcuri verzi de birouri din România. Investiția în fiecare dintre clădiri s-a situat între 15 și 20 de milioane de euro, la care s-au adăugat investițiile ulterioare pentru a obține certificarea BREEAM, cuprinse între 1,5 și 3 milioane de euro per clădire.
Genesis Development deține în prezent cea mai mare suprafață de spații de birouri verzi de pe piața locală.
***
Despre Genesis Development
Genesis Development este o companie de dezvoltare imobiliară cu o experiență de peste 15 ani pe piața locală. Compania a dezvoltat parcurile de afaceri West Gate și Novo Park, care totalizează circa 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A. Genesis Development este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus privat din România, West Gate Studios, care cuprinde 925 de garsoniere și apartamente destinate închirierii, în prezent ocupat în proporție de 100%.
Investițiile realizate de Genesis Development în România se ridică la 300 de milioane de euro.